Activele nete ale celor 290 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna mai cu 6% până la nivelul de 73,4 mld RON (14mld €) iar în anul 2026 au crescut cu 17,2%; intrările nete ale lunii au totalizat 783mil RON (+150mil EUR).
Dinamică pe categorii:
Fonduri deschise de investiții (OPCVM) locale
Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 69% și 73,4 %; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 152,1% și 170,4%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna mai 2023).
Activele nete ale celor 97 de fonduri deschise locale au crescut în luna mai cu 5,5%, până la 42,85 mld RON (8,2 mld €) iar în anul 2026 au crescut cu 17,1%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna mai intrări nete de 753,1,9 mil RON (+144 mil €), fiind vizate fondurile de acțiuni (+559,8 mil RON), cele diversificate (+161,4 mil RON) și cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+35,2mil RON), în vreme ce fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (-3,2mil RON) și cele de randament absolut (-0,1mil RON) au avut ieșiri nete.
Fonduri deschise străine distribuite în RO
Activele nete exprimate în lei ale celor 157 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna mai cu 15,1%, până la 3,7mld RON (0,7mld €) iar în anul 2026 au crescut cu 40,5%.
Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,9% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna mai intrări nete de 28mil RON (+5,4 mil EUR).
Fonduri de investiții alternative (FIA) locale
Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 5,6% în luna mai, până la 26,9 mld RON (5,1 mld €) iar în anul 2026 au crescut cu 14,8%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 1,6 mil RON (0,31 mil EUR) în luna raportată.
