Fondurile de investitii locale și străine distribuite în România în luna martie 2025

Fondurile de investitii locale si straine distribuite in Romania

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna martie cu 0,9% până la nivelul de 49,5 mld RON (9,9 mld €); intrările nete ale lunii au totalizat 452 mil RON (90,8 mil EUR).

 
Dinamică pe categorii:
Fonduri deschise de investitii (OPCVM) locale  

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 9% și 17,9%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 54% și 57,5%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna martie 2022).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna martie cu 3,3%, până la 27,9 mld RON (5,61 mld €) iar în anul 2025 au crescut cu 5%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie intrări nete de 467,9 mil RON (94 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+331,5 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+170,1 mil RON) și cele diversificate (1,7 mil RON), în vreme ce fondurile de acțiuni (-33 mil RON), precum și cele de randament absolut (-2,4 mil RON), au avut ieșiri nete.

   
Fonduri deschise străine distribuite în RO  

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna martie cu 6,5%, până la la 2,1 mld RON (0,43 mld €) iar în anul 2025 au scăzut cu 4%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna martie ieșiri nete de 11,4 mil RON (-2,29 mil EUR).

 
Fonduri de investiții alternative (FIA) locale  

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 1,5% în luna martie, până la 19,5 mld RON (3,9 mld €) iar în anul 2025 au scăzut cu 0,3%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 4,7 mil RON (0,94 mil EUR) în luna raportată.

 

Mai multe detalii în comunicatul lunar: 

Share This :