Ghidul Investitorului


Vrei să investești sau poate doar să economisești? Ai vrea să profiți de diferitele oportunități pe care bursa sau piața valutară le poate oferi, dar nu ai suficient curaj și nici resursele financiare sau cunoștințele necesare pentru a face pe cont propriu astfel de plasamente?

Ești îngrijorat de pensia ta publică, dar și de cea privată și ai vrea să-ți asiguri mai mulți bani pentru pensie sau poate te gândești doar la posibilitatea de a-i asigura copilului tău bani pentru o facultate bună … dar nu vrei să-ți asumi riscul deprecierii valorii reale a economiilor tale prin inflație, și nici nu ești dispus să suporți costurile unei polițe de asigurare care oferă o astfel de variantă de plată?

Vrei să ai controlul total al banilor puși de tine deoparte, și să nu pierzi din câștigurile accumulate până la un anumit moment în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, vei fi nevoit să folosești banii respectivi pentru o eventuală urgență ce ar putea apărea în viața ta … dar nu știi cum să faci asta?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările al căror răspuns poate fi investiția în fonduri mutuale! Iar calea spre găsirea răspunsurilor la întrebările de mai sus este ghidul de mai jos.

Atenție însă! Înainte, în timpul și după parcurgerea acestui ghid, orice potențial investitor trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte cheie:

  • Plasamentele (sau investițiile) în fonduri mutuale nu sunt garantate în nici un fel, nici de stat nici de oricare alta dintre agențiile, fondurile, societățile sau instituțiile publice sau guvernamentale; prin urmare, investiția în fonduri mutuale nu este acoperită de garanția oferită de Fondul de Garantare a Depozitelor, așa cum este cazul clasicelor depozite bancare.
  • Performanțele trecute, adică randamentele aduse în trecut de fond, nu sunt și nu pot fi considerate un indicator cu privire la performanțele viitoare, și prin urmare, cu atât mai puțin pot fi considerate garanții cu privire la randamentele ce pot fi obținute în viitor.
  • Investiția în fonduri mutuale presupune și existența unor costuri care conduc la diminuarea randamentelor fondului. Astfel, fie că vorbim de comisioanele percepute de administrator, fie că vorbim de taxele și comisioanele ocazionate de activitatea de management și administrare a activelor fondului sau de cele generate de obligațiile impuse de lege în vederea oferirii de transparență și garanții investitorilor, toate aceste costuri se răsfrâng până la urmă asupra investiției.
  1. 1

    Ce sunt fondurile de investitii?

    Fondurile de investiții, cunoscute și sub denumirea de fonduri mutuale sau organisme de plasament colectiv, sunt entități (fără personalitate juridică) care atrag și pun la comun banii mai multor persoane (numite investitori) pe care-I folosesc ulterior pentru realizarea diferitelor investiții, cu scopul de a multiplica sumele investite de aceștia, și de a genera astfel câștiguri pentru investitorii respective.

    Altfel spus, fondurile de investiții, sau fondurile mutuale, sunt o formă de asociere prin care mai multe persoane își pun la comun resursele financiare spre a fi investite pe piețele financiare, urmând ca rezultatele (profiturile sau după caz, pierderile) să fie împărțite în mod proporțional cu deținerile (adică numărul de unități de fond) pe care fiecare dintre aceștia le au în cadrul fondului în cauză.

    Cum, în viața reală este greu, dacă nu chiar imposibil, ca un număr relative mare de investitori să reușească să se întâlnească și să se pună de acord cu privire la modul în care respectivul fond ar trebui să investească sau cu privire la cadrul juridic în care acesta ar trebui să funcționeze, au apărut o serie de instituții specializate – denumite Societăți de Administrare a Investițiilor care lansează astfel de “vehicule de investiții” a căror politică și strategie de investiții este făcută publică printr-un set de documente obligatorii denumite generic “documentele fondului”, care trebuie să respecte o serie de condiții și formalități stabilite de autoritățile de reglementare, prin care care Societățile de Administrare a Investițiilor propun potențialilor investitori diferite variante de investiții.

    În funcție de politica de investiții asumată și adusă la cunoștința investitorilor prin documentele fondului (între care, cele mai importante sunt Prospectul Fondului și Documentul cu Informații Cheie pentru Investitori – DICI) fondul poate investi în orice tip de instrumente financiare – precum acțiunile, obligațiunile, depozitele bancare, instrumentele financiare derivate, valute, bilete la ordin, etc – sau în diferite combinații între respectivele instrumente, dar pot realize și investiții în active imobiliare precum spațiile comerciale sau de birouri, terenurile sau alte categorii de active de același tip.

    În același timp, prin aceleași “documente ale fondului” Societatea de Administrare a Investițiilor (SAI) poate propune investitorilor o politică de investiții axată pe o țară sau pe o zonă economică anume (spre exemplu fonduri de investiții care să investească exclusiv sau majoritar în China, numai în economii dezvoltate, sau dimpotrivă, în economii “emergente”).

    Indiferent de structura plasamentelor sau de țările / zonele economice în care sunt realizate investițiile, suma tuturor activelor detinute de un fond este numita generic “portofoliu”.

    De reținut: Fondurile sunt forme de asociere a investitorilor în vederea realizării de plasamente financiare.

  2. 2

    Cum functionează un fond de investitii?

    Pe scurt, atunci când un investitor își plasează banii (adică investește) într-un astfel de fond, el va primi un anumit număr de unități de fond – în funcție de valoarea unității de fond care este stabilită/calculată periodic de către SAI; această operațiune se cheamă “cumpărare” de unități de fond.

    Fiecare unitate de fond emisa de un astfel de vehicul de investiții deținută de către un investitor, reprezintă atât deținerea acestuia în fondul respectiv dar și dreptul de proprietate al respectivului investitor asupra unei cote părți din profiturile generate de fondul respectiv.

    Operațiunea inversă se numește “răscumpărare” de unități de fond – și este procedura în cadrul căreia, investitorul solicită SAI să-i răscumpere titlurile deținute, ceea ce înseamnă că, va ceda titlurile în cauză și va primi în locul lor suma de bani echivalentă calculată în funcție de valoarea lor de piață – mai puțin eventualele taxe și comisioane aferente, comunicate de SAI la momentul cumpărării respectivelor titluri.

    Sumele colectate de fond din cumpărările de titluri (“subscrierile”) realizate de investitori, sunt investite de Societatea de Administrare a Investițiilor care administrează respectivul fond (denumită pe scurt “administratorul”) pe diferite piețe, în diferite categorii de active – în acord cu cele prevăzute în documentele fondului în cauză.

    Activele astfel achiziționate de SAI în contul fondului (precum acțiunile, obligațiunile sau alte tipuri de instrumente financiare) sunt încredințate, spre a fi păstrate în condiții de maximă siguranță, unei alte societăți – independente de SAI, numită “Depozitar” care verifică, certifică și răspunde de existența și corect evidențiere a acestora în portofoliul fondului.

    Valoarea curentă a tuturor investițiilor fondului formează activul total al fondului. Din activul total se scad cheltuielile curente de funcționare ale fondului. Valoarea unui titlu se obține prin împărțirea activului net al fondului la numărul total de titluri/unități aflate în circulație. Rezultatul este valoarea la care investitorii pot face cumpărări/răscumpărări de titluri.

    Toate cele trei entități (Fond, SAI și Depozitar) sunt autorizate, supravegheate și controlate de autorități ale statului, și funcționează în conformitate atât cu legea și reglementările naționale cât și cu cele valabile pe teritoriul Uniunii Europene – reglementări care dealtfel sunt în plin proces de preluare și implementare și la nivel național.

    De reținut: Activele unui fond sunt păstrate de o terță societate care verifică, certifică și răspunde pentru corecta evidențiere a acestora.

  3. 3

    Tipuri de fonduri de investitii

    Fondurile de investiți se împart în 2 mari categorii: Fondurile Deschise de Investiții (pentru care se folosește și prescurtarea FDI) și Fondurile Închise de Investiții (pentru care este folosită și prescurtarea FII).

    Cele mai importante diferențe dintre cele două categorii de fonduri sunt date de modul în care investitorul își poate plasa/retrage banii în/din respectivele entități – altfel spus, de modalitatea de cumpărare/răscumpărare a unităților de fond, de durata lor de viață/funcționare, și de numărul de investitori cărora respectivele fonduri li se adresează. Astfel:

    • A. Fondurile Deschise de Investiții, numite și Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare (sau, prescurtat – OPCVM). În limbajul uzual folosit în plan internațional, acest tip de Fonduri sunt cunoscute ca “open end funds”, iar potrivit ultimului set de reglementări în domeniu la nivelul Uniunii Europene, este folosită noțiunea de UCITS (adică „Undertakings for Collective Investment in Transferable Securities”).

      Acestea se caracterizează prin faptul că emit (pun în circulație) și răscumpără (scot din circulație) unități de fond în mod continuu, oferind astfel investitorilor posibilitatea de investi (cumpărara) respectiv de a dezinvesti (adică de a răscumpăra) titluri/unități de fond în orice moment, pe întreaga durată de funcționare a respectivului fond.

      Acest tip de fonduri au de regulă o durată de viață nedeterminată.

      Totodată acestea vizează, și au voie să atragă, un număr oricât de mare de investitori, care, de regulă, nu au o limită minimă cu privire la suma pe care o pot investi.

    • B. Fondurile închise de investiții, numite și Alte Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare (sau, prescurat AOPC); În limbajul uzual pe plan internațional pentru acest tip de fonduri se mai folosește și termenul de “close end funds”, iar în în legislația specifică emisă de Uniunea Europeană se folosește sintagma de Non-UCITS.

      Ca și caracteristici, prin comparație cu FDI, Fondurile Închise de Investiții au o politică mult mai restrictivă în ceea ce privește accesul, respectiv dezinvestirea; acestea permit cumpărarea/răscumpărarea de unități de fond doar în anumite intervale de timp clar determinate prin documentele de funcționare. Acest tip de fonduri au de regulă o durată de viață determinată – prevăzută în documentele fondului – la încheierea căreia, fondul se lichidează, iar valoarea rezultată este împărțită deținătorilor de titluri proporțional cu deținerea fiecăruia în parte.

      Acest tip de fonduri de adresează unui număr relativ redus de investitori (mai puțin de 200 potrivit legislației în vigoare) cărora, de regulă, le este impusă o sumă minimă, dacă vor să investească.

    De reținut: Fondurile Deschise (FDI) se adresează mai degrabă micilor investitori, și au reguli mai stricte de funcționare, raportate și de investiții.

  4. 4

    Cum alegi un fond de investitii?

    În condițiile în care un investitor are practic la îndemână cel puțin câteva sute dacă nu chiar câteva mii de fonduri – dat fiind deschiderea pieței locale pentru toate fondurile care funcționează sub legislația europeană, alegerea unui fond pentru realizarea de investiții nu înseamnă nimic altceva decât identificarea celui mai potrivit raport între riscuri și potențialele câștiguri. Un proces care presupune un mare grad de subiectivism întrucât și deschiderea la risc, și apetitul pentru câștiguri sunt elemente ce pot diferi radical de un un investitor la altul.

    În acest sens, primul și cel mai important pas pe care un investitor trebuie să-l facă este stabilirea clară a limitelor riscurilor pe care acesta este dispus să și le asume. Iar în funție de acestea să-și aleagă categoria cea mai potrivită de fonduri, și subsecvent, fondul cu strategia și politica de investiții care se pretează cel mai bine pe așteptările investitorului în cauză.

    Și cum fiecare categorie dintre instrumentele financiare în care fondurile pot investi are și un grad de risc asociat, diferențele de risc sunt date de ponderea pe care, potrivit strategiei și politicilor fiecărui fond în parte, fiecare dintre instrumentele financiare respective o pot avea în totalul portofoliului fondului în cauză.

    Astfel, în funcție de riscurile pe care și le pot asuma, și astfel, în funcție și de potențialele câștiguri pe care le pot aduce, fondurile pot fi clasificate – în acord cu normele de clasificare stabilite la nivel European – în următoarele 4 mari categorii, fiecare dintre ele cu propriile sub-categorii:

    • A. Fondurile monetare – sunt acele fonduri care investesc cu preponderență, adică cel puțin 90% din valoarea portofoliului, în instrumente monetare (precum conturile curente și de economii, depozitele, titlurile de stat, etc).

      Acest tip de fonduri se caracterizează printr-un grad de risc scăzut, și în general printr-o creștere modestă dar constantă a valorii titlurilor. De asemenea accesul la bani este foarte rapid și ieftin în termeni de taxe și comisioane de subscriere/răscumpărare.

      Acest tip de fonduri pot fi considerate o alternativă la contul curent clasic, oferind o lichiditate comparabilă cu acesta, dar câștiguri comparabile cu cele aduse de un depozit la termen (“lichiditatea” unei investiții este o caracteristica a oricărei forme de investiție ce constă în calitatea acesteia de a putea fi transformată rapid în bani cash. Cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât investiția respectivă poate fi mai repede transformată în bani. Spre exemplu, o investiție în acțiuni este mai lichidă decât o investiție imobiliară).

      La rândul lor, fondurile monetare se impart în două categorii:

      1. Fonduri monetare pe termen scurt – acelea care au o durată medie a plasamentelor de sub 60 de zile;
      2. Fonduri monetare standard – acelea care au o durată medie a plasamentelor de până la 1 an;
    • B. Fondurile de obligațiuni – sunt acele fonduri care investesc cu preponderență, adică peste 90%, în instrumente financiare cu venit fix (precum obligațiunile municipale, de stat sau corporative, sau alte instrumente financiare cu venit fix).

      Au un grad de risc redus – chiar dacă mai mare decât cel înregistrat de fondurile monetare, dar oferă de regulă randamente ceva mai bune;

    • C. Fondurile de acțiuni: care investesc cu preponderență, adică peste 85% din activul lor, în acțiuni.

      Aceasta este de departe cea mai riscantă clasă de fonduri, deoarece este extrem de expusă la fluctuațiile piețelor bursiere. Randamentele pot fi însă pe măsura riscurilor.

    • D. Fondurile mixte: care propun investitorilor combinații între tipurile de plasamente menționate mai sus, în diferite proporții.

      Gradul de risc al acestora este dat doar de ponderea instrumentelor financiare riscante în raport cu cea a instrumentelor financiare mai puțin riscante în totalul portofoliului. În acest sens, fondurile mixte pot fi împărțite, la rândul lor, în:

      1. Defensive – care pot lua o expunere de cel mult 35% pe acțiuni
      2. Echilibrate – care pot lua o expunere pe acțiuni între 35% și 65%
      3. Dinamice – care au o expunere pe acțiuni de peste 65%
      4. Flexibile – care au un mixt de instrumente cu pondere și durată de deținere variabile, astfel încât expunerea pe acțiuni poate merge între 0% și 100%.
    De reținut: Cu cât potențialul de câștig al unui fond este mai mare, cu atât riscurile sunt mai însemnate.
  5. 5

    Avantajele si dezavantajele investitiei prin intermediul unui fond mutual

    Orice tip de investiție presupune existența unor avantaje și a unor dezavantaje. Este însă important de ținut minte faptul că, ceea ce este relevant sau important pentru un anumit investitor, poate să nu prezinte nici o importanță pentru altul. Deasemeni, avantajele unei astfel de forme de investiții pot fi date, sau influențate, de o anumită conjunctură – sau de elemente precum cadrul juridic sau cadrul fiscal, fie de alte elemente de altă natură.

    • A. Între cele mai importante avantaje ale investiției prin intermediul unui astfel de “vehicul de investiții”, pot fi enumerate:

      1. Managementul profesionist – dat de faptul că politica de selectare a plasamentelor, analizele și monitorizarea investițiilor sunt realizate de profesioniști care au și timpul și resursele și cunoștințele necesare pentru a fi alocate unui demers investițional reușit. Prin deciziile de investiție luate, aceștia pot amplifica efectele perioadelor faste pentru piețele la care fondul este expus, sau pot atenua efectele negative, atunci când piețele evoluează negativ.
      2. Diversificarea – una dintre cele mai bune strategii de diseminare a riscurilor – strategie greu de aplicat pe cont propriu de către un investitor obișnuit care nu dispune de sume considerabile de bani – care să-i permită investirea în titlurile mai multor entități – în spiritul cunoscutei zicale “nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș”. Un plasamente realizat într-un număr mare de titluri – de diferite tipuri, sau titluri de același tip dar ale unor emintenți diferiți sau din industrii diferite – diminuează riscul de faliment spre exemplu.
      3. Accesibilitate – o calitate extrem de importantă pentru investitorii care nu-și pot permite o investiție mare, dintr-odată, ci doar investirea periodică a unor sume mici de bani. În plus accesul la piețele în care se realizează efectiv investițiile este semnificativ mai ieftin prin intermediul unui fond, care beneficiază atât de costuri reduse pe tranzacție, dat fiind valorile și volumele mari pe care le realizează, cât și de comisioane preferențiale de la intermediarii prin care realizează respectivele tranzacții.
      4. Lichiditate – o caracteristică importantă în condițiile în care un plasament într-un fond oferă de regulă randamente mai mari decât cele aduse de clasicele depozite bancare. Evident însă, cu riscurile echivalent-proporționale, î n funcție de politica de investiții și de categoria din care fondul face parte.
    • B. Prin comparație, dintre cele mai evidente dezavantaje ale unei astfel de investiții, pot fi amintite următoarele:

      1. Costuri de administrare indiferent de rezultate – astfel, investitorii plătesc prețul administrării, indiferent dacă fondul are randamente pozitive semnificative, sau dimpotrivă evoluează negativ. Astfel, costurile cu administrarea – percepute de societatea de administrare, dar și toate celelalte taxe și comisioane – precum cele pentru plata Depozitarului, adică a entității care verifică și certifică acuratețea evidențelor portofoliului fondului, sau cele impuse de autoritățile de reglementare, sunt plătite indiferent de modul în care fondul evoluează. La fel taxele și comisioanele de subscriere-răscumpărare.
      2. Lipsa controlului asupra plasamentelor – dată de faptul că un investitor într-un fond mutual nu poate influența sau schimba (așa cum ar putea face în cazul unei investiții realizate pe cont propriu) politica și strategiile de investiții pe care administratorul fondului (SAI-ul) le-a impus/propus prin documentul de lansare a respectivului fond; și nici alegerea momentelor/conjuncturilor în care aceste operațiuni să fie efectiv realizate.
      3. Incertitudinea prețului – dată de faptul că, spre deosebire de cazul unei acțiuni listate pe bursă, al cărei preț poate fi urmărit minut cu minut, în ceea ce privește valoarea unităților (titlurilor) de fond nu este stabilită decât o singură dată pe zi, adesea cu mult timp după închiderea piețelor pe care orice investitor și-ar fi putut plasa în mod individual ordinele de cumpărare sau de vânzare.
      4. Riscul unui management defectuos – care constă în aceea că managerii respectivului fond pot lua decizii neinspirate sau greșite care pot conduce la înregistrarea de pierderi în conturile investitorilor. Pentru diminuarea acestui risc însă investitorul poate urmă evoluția istorică a fondului vizat în raport cu celelalte fonduri din categoria din care acesta face parte, astfel că, deși performanțele trecute nu sunt garanții pentru cele viitoare, investitorul își poate face o idee cu privire la abilitățile și capacitățile administratorilor.
  6. 6

    Cum se pot cumpăra / răscumpăra unităti de fond?

    Titlurile unui fond de investiții se pot cumpăra și răscumpăra fie la sediul SAI-ului care administrează fondul în cauză, fie la sediile distribuitorilor săi autorizați, prin simpla completare a unei cereri și a completării și depunerii documentației aferente (fișă de investitor, copie act identitate, etc).

    Cel mai adesea SAI-urile își oferă spre vânzare, și răscumără titlurile emise, prin intermediul băncilor comerciale. SAI-urile mai pot distribui însă unități de fond și prin intermediul caselor de brokeraj.

    Achiziția de titluri de fond se poate face însă și pe internet pentru fondurile care sunt prezente pe o platformă de distribuție online, după procedura descrisă pe site-urile respective pentru fiecare fond în parte, și în conformitate cu prevederile legale.

    Și la cumpărare și la răscumpărare trebuie ținut cont de faptul că valoarea la care se fac cele două operațiuni nu este cunoscută în ziua depunerii cererii de cumpărare/răscumpărare. Aceasta va fi cunoscută abia în ziua următoare celei în care banii ajung efectiv în contul fondului.

    Spre exemplu: dacă un investitor completează și transmite cererea de cumpărare de unități de fond în ziua X iar banii ajung în contul fondului în aceeași zi, valoarea la care se va face subscrierea (cumpărarea) respectivelor titluri este cea din ziua X+1, adică ziua imediat următoare celei în care banii au ajuns în contul fondului. Deasemeni, în cazul răscumpărării, valoarea titlurilor este cea din ziua imediat următoare celei în care s-a făcut cererea de răscumpărare.

    De ce există acest decalaj? Pentru a asigura egalitatea în tratament a investitorilor! Și iată explicația!

    Știm deja că fondurile investesc în diferite instrumente financiare, precum acțiunile și obligațiunile, al căror preț de evaluare nu este disponibil decât la momentul închiderii ședinței. Altfel spus, dacă un investitor vrea să cumpere unități de fond în ziua X la ora 12.00, fondul (adică administratorul acestuia) nu poate ști care este valoarea unității de fond pentru a face operațiunea, decât la încheierea zilei de tranzacționare, când va avea prețurile de închidere, pe baza cărora să calculeze valoarea portofoliului său. Prin urmare, calculul activului, a valorii unității de fond și alocarea unităților cuvenite se va face în ziua X+1.

    De reținut: valoarea titlurilor cumpărate/răscumpărate este cunoscută abia în ziua următoare celei în care au fost depuși banii pentru cumpărarea de unități de fond.
  7. 7

    Taxe, comisioane si cheltuieli

    Ca orice alt tip de afacere și funcționarea unui fond de investiții presupune existența unor costuri. Cunoașterea acestor informații este esențială pentru orice investitor, deoarece orice sumă de bani care iese din activul fondului sub formă de taxe și comisioane afectează performanța Fondului.

    In linii mari, se poate spune că investitorul într-un fond mutual poate suporta două tipuri de costuri: directe și indirecte. Astfel:

    • A. Ca și cost direct, investitorul poate fi ținut la plata unor taxe sau comisioane pentru cumpărărările și/sau răscumpărările de titluri.

      Acestea sunt de regulă plătite de investitor la momentul intrării sau ieșirii din Fond, și sunt cel mai adesea calculate ca procent din suma investită/dezinvestită.

    • B. Între costurile suportate în mod indirect de investitor se înscriu toate acele taxe, comisioane sau cheltuieli ocazionate de funcționarea efectivă a Fondului.

      Astfel, între cele mai importante costuri suportate însă de Fond este comisionul de administrare – comision perceput de administratorul Fondului.

      O categorie important de comisioane este generată de operațiunile curente realizate de fond/administrator – așa cum este cazul taxelor și comisioanelor de deschidere sau administrare a conturilor curente bancare ale fondului sau cazul comisioanelor plătite pentru tranzacțiile realizate pe piețele financiare.

      Mai există o serie de comisioane ce derivă din obligația Fondului/administratorului de a aduce investitorilor garanții suplimentare cu privire la veridicitatea și corectitudinea evidențelor sale. Putem vorbi astfel de taxele și comisioanele plătite către Depozitar – instituție independentă care ține o evidență paralelă cu cea a Fondului pentru activele aflate în portofoliul acestuia și care garantează astfel pentru veridicitatea raportărilor făcute de fond, sau cazul comisioanelor plătite către Custode – tot o entitate independentă, care păstrează și certifică existența valorilor mobiliare deținute de Fond.

      Acestora li se mai pot adăuga și alte tipuri de costuri sau comisioane precum cele cu consultanța externă (acolo unde este cazul) sau cele generate de activitățile de marketing și distribuție pe care Fondul le derulează (deasemeni dacă/unde este cazul).

      Lista de mai sus are însă doar un caracter orientativ; pentru a vedea care sunt numărul și cuantumul reale ale comisioanelor pe care un investitor le suportă, fie direct fie indirect, trebuie parcurse cu atenție documentele de organizare și funcționare ale Fondului: Prospectul Fondului , Regulile Interne ale Fondului și Documentul cu Informații Cheie pentru Investitori (DICI).

    De reținut: Taxele și comisioanele plătite de Fond diminuează randamentele pe care investitorii le pot obține. Obligațiile fiscale pe care investitorul le are către stat nu sunt luate în calcul în acest material.
  8. 8

    Cum pot fondurile câstiga bani pentru investitori? (Alte categorii de fonduri) (Riscuri)

  9. 9

    Surse de informatii utile pentru investitori

    Prima și cea mai importantă sursă de informații despre un Fond de investiții este Prospectul Fondului. Documentul poate fi găsit pe site-ul Societății de Administrare a Investițiilor care administrează Fondul, și cuprinde toate informațiile cu privire la organizarea și funcționarea acestuia, despre echipa de administrare, precum și informațiile relevante privitoare la partenerii SAI-ului/Fondului – precum Depozitarul, distribuitorii, etc.

    Un alt document foarte important, care oferă, în mod sumar, o gamă largă de informații relevante pentru Fondul în cauză, cum ar fi suma costurilor ce vor fi suportate de investitor, gradul de risc al fondului sau randamentele anuale pe ultimii cinci ani. Toate aceste informații fiind de un real folos investitorului în demersul de a-și face o imagine cât mai bună asupra Fondului urmărit.

    Raportul anual și/sau cel semestrial adresat investitorilor sunt deasemeni surse importante de informații cu privire la structura activelor și plasamentele Fondului, dar și numeroase informații cu privire la strategiile, tehnicile și politicile de investiții ale administratorului.

    De interes pentru un investitor care se documentează cu privire la investiția pe care dorește să o realizeze pot fi și raportările periodice realizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), raportări care surprind evoluția principalilor indicatori ai unui Fond de la o lună la alta.

    Dealtfel, site-ul AAF (www.aaf.ro ) poate fi un bun furnizor de date nu doar pentru a urmări istoricul fondului în cauză ci și pentru realizarea unor eventuale analize sau comparații între Fondul vizat și competitorii acestuia.

    Nu în ultimul rând, site-ul autorității care reglementează și supraveghează industria fondurilor de investiții (www.cnvmr.ro ) , poate fi o bună sursă de informații privitoare la cadrul legal în care acestea funcționează.

  10. 10

    5 sfaturi si 5 întrebări pentru investitorul aflat la început de drum

    • A. Sfaturi
      1. Nu face presupuneri nefondate

        Nu te opri la numele fondului atunci când alegi un tip de fond sau altul. Spre exemplu, un fond cu numele “Fondul XXX acțiuni” poate să nu investească doar în acțiuni, așa cum nici un eventual nume de genul “XXX Fondul randamentelor astronomice” – nu poate fi nici un indiciu cu privire la randamentele pe care le va aduce, și nici nu poate fi un indiciu că investițiile acestuia se vor face “în cosmos”.

        Prin urmare, studiază cu atenție documentele fondului pentru a vedea care sunt politicile de investiții, și nu te limita în nici un caz la ceea ce auzi sau citești în treacăt.

      2. Nu-ți face planuri privind câștigurile viitoare pe baza performanțelor trecute ale fondului

        Performanțele realizate în trecut de un Fond nu pot în nici un caz garanții cu privire la câștigurile viitoare. Orice top, ierarhie sau rating nu poate arăta decât cât de bine a performat el în trecut. Dar viitorul este cu totul altceva – numărul 1 de anul trecut poate ajunge mai repede decât te poți aștepta în coada clasamentului.

        Existența unui istoric este însă relevantă, și poate arăta că evoluția înregistrată de Fond nu este doar un rezultat al unor conjuncturi de moment. Spre exemplu, unele fonduri nou lansate sau fondurile de dimensiuni foarte mici pot raporta la un moment dat performanțe ieșite din comun. Dacă însă un astfel de succes este determinat doar de creșterea înregistrată de 1-2 sau 3 emitenți cu pondere ridicată în portofoliul Fondului – fie că vorbim de un fond mic fie de unul aflat la început de drum care nu a apucat încă să-și construiască portofoliul – este clar că o astfel de eventuală realizare/performanță nu va putea fi menținută pe viitor.

        În altă ordine de idei, chiar dacă nu este un indiciu pentru performanțele viitoare, istoricul randamentelor trecute poate arăta cât de volatil, sau dimpotrivă, de stabil, este un fond. În general, cu cât amplitudinea randamentelor sau diferențele dintre maximele și minimele randamentelor istorice sunt mai mari, cu atât riscul asociat respectivului fond este mai mare.

        Prin urmare, în cazul unui fond cu o volatilitate ridicata, mai ales dacă plasamentele tale au un orizont de timp relativ redus, ia în calcul faptul că este posibil ca până la retragerea din fond (rascumpararea titlurilor cumpărate) valoarea unităților tale de fond să fie serios afectată (diminuată) de eventuale fluctuații majore. Evident însă că, cu cât orizontul tău investițional este mai mare, cu atât riscul se diminuează, pentru că o eventuală scădere conjuncturală a valorii unităților deținute de tine ar putea fi compensată de o posibilă evoluție la fel de amplă precum scăderea, dar în sens invers, astfel încât valoarea deținerilor tale să crească, putându-se recupera astfel pierderile.

      3. Nu ezita să ceri informații suplimentare și nici să sesisezi o eventuală neregulă

        Nu lăsa “în aer” nici o chestiune care îți ridică semne de întrebare, și nu accepta explicații pe care nu ești sigur că le-ai înțeles pe deplin. Prin urmare, nu ezita să soliciți reprezentanților Fondului orice informație sau detaliu care consideri că te-ar putea ajuta.

        Dacă răspunsurile acestora nu sunt lămuritoare, nu transmiți observațiile sau nelămuririle tale autorității care reglementează și supraveghează funcționarea acestora, în speță Autoritatea pentru Servicii Financiare (ASF – www.cnvmr.ro ).

      4. Nu confunda fondurile de investiții cu produsele bancare

        Numersoase sunt fondurile ce se vând la ghișeele unor bănci; la fel de numeroase sunt și cele care, în denumire, au încorporat și denumirea unei bănci. Dar fondurile nu sunt produse bancare. Prin urmare, nici fondurile vândute în bănci, și nici cele ce poartă numele unor bănci – nu sunt produse bancare, chiar dacă din multe puncte de vedere ele pot fi asemănătoare acestora (cum este spre exemplu cazul fondurilor monetare). Principala diferență este aceea că, spre deosebire de depozitele sau conturile curente bancare, fondurile nu sunt, și nu pot fi, asigurate de Fondul de Garantare a Depozitelor, și nici de orice altă instituție sau agenție a Statului.

      5. XXXXXX

      Înainte de a alege un fond în care să investești, pune-ți următoarele întrebări:

    • B. Întrebări
      1. Ce vreau să fac cu banii în viitor?

        Astfel, dacă scopul investiției tale este să “conservi” banii, adică să te asiguri că valoarea lor nu se va diminua în timp din cauza inflației, fără a fi însă dispus să-ți asumi și riscuri mari, atunci alege un fond mutual cu risc minim, cum sunt fondurile monetare pe termen scurt. Dacă însă scopul tău este să înmulțești banii respectivi, atunci ia în calcul un plasament într-un fond care investește și în acțiuni. Investiția în acțiuni urmează de regulă, pe termene lungi de timp, evoluția economiei sau economiilor în care respectivele societăți își realizează operațiunile, iar cursul lor de piață și/sau dividendele distribuite aduc investitorului o parte din plusul de valoare pe care acestea îl produc. Evident însă că un astfel de plasament trebuie să urmărească cu mare atenție obiectivele și politicile pe care le urmărește fondul în cauză și administratorii/managerii acestuia.

        Totodată ia în calcul și faptul că plasamentele în acțiuni se pot dovedi, în situații extreme, și nefericite cazuri de depreciere a valorii până la dispariția totală a acesteia. Astfel, în caz de faliment spre exemplu, acționarii pot ajunge să nu mai încaseze efectiv nimic la lichidarea companiei.

      2. Cât de mult îmi place, și cât de mult permit, să risc?

        Este evident dificil, chiar imposibil, să prezinți în detaliu raportul dintre riscurile și potențialele câștiguri pe care o eventuală investiție în fonduri le presupune. Foarte pe scurt însă, înainte de a decide o investiție gândește-te că, dacă scopul investiției tale este acela de a-ți asigura bani pentru o bătrânețe liniștită, un plasament în acțiuni nu-ți va da foarte multe motive să fii într-adevăr “liniștit” cu privire la soarta banilor tăi – deoarece creșterile sau scăderile burselor vor fi în permanență motive de bucurie sau supărare; pe de altă parte, dacă vrei să pui niște bani la lucru, înmulțindu-I, astfel încât într-un orizont oarecare de timp să îți poți cumpăra un apartament, spre exemplu, este clar că în cazul unui plasament într-un fond monetary, vei avea mult și bine de așteptat.

      3. Cât timp vreau să investesc?

        Dacă ai în plan o investiție pe termen mediu și lung (de câțiva ani) probabil că satisfacțiile financiare ar putea fi mai mari dacă vei face un plasament într-un fond de acțiuni bine administrat.

        Dacă însă orizontul tău investițional este relativ scurt, mai potrivit ar putea fi un fond care investește în instrumentele bancare (depozite, conturi de economii, certificate de depozit) sau în obligațiuni și titluri de stat.

      4. XXXX?

      5. XXXX?